Tinerii cu posibilități materiale reduse, dar care vor să obțină permisul de conducere pentru a-și găsi un loc de muncă specific, sunt ajutați să facă școala de șoferi. MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă acces la „Permis pentru viitor” pentru al 5-lea an consecutiv. Data limită până la care cei interesați se pot înscrie pentru a obține finanțare este 25 ianuarie 2020.
„Plătim școala de șoferi pentru tineri cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente”, susțin reprezentanții programului.
Prin acest program se acoperă costurile obținerii permisului de conducere de orice categorie pentru tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente. Se pot înscrie tinerii din medii defavorizate, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).
Mai multe detalii despre programul „Permis pentru viitor” și formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.