La 11.11.2019, ora 08.10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Nicolae Iorga din municipiul Suceava, un localnic de 39 de ani, a acroşat şi accidentat ușor un bărbat de 33 de ani din aceeași localitate, angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.