Locatarii unui bloc din Vatra Dornei au făcut o descoperire șocantă după ce dintr-un apartament ieșea un miros puternic și urât. Unul dintre ei a bătut la ușă, dar nu a deschis nimeni, iar când a dat să o deschide, a văzut că nu e încuiată. În interior, acesta a găsit trupul neînsuflețit al vecinului său, un bărbat de 76 de ani.
Imediat au fost chemați polițiștii, dar și un echipaj de la ambulanță, care a constatat decesul.
Cadavrul a fost ridicat de la fața locului și a fost depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.