Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un microbuz și o motocicletă BMW, căutate de autoritățile din Germania, respectiv Belgia, oprite la frontiera Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au descoperit la controlul de frontieră două mijloace de transport – un microbuz marca Ford și o motocicletă marca BMW, care erau căutate de către autoritățile din Germania, respectiv Belgia.

La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul german A.V., în vârstă de 36 de ani. Acesta conducea un microbuz marca Ford Tranzit, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2019.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că microbuzul în cauză era semnalat ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Germania, în aceeași zi.

Microbuzul, în valoare de aproximativ 127.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției.

În cauză, se  efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Tot, ieri, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, M.V., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui microbuz Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

În mijlocul de transport se mai aflau, în calitate de însoțitori ai conducătorului auto, alți doi bărbați, cetățeanul ucrainean B. H și S.V. cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 23, respectiv 41 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat asupra microbuzului, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă, învelită cu o folie neagră, o motocicletă marca BMW, dezmembrată. Totodată, asupra cetățeanului ucrainean a fost descoperit și un permis de conducere fals.

În urma unor verificări suplimentare în bazele de date, s-a constatat că motocicleta este semnalată ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Belgia, în data de 06 martie 2019.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit, pentru cei trei cetățeni, lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar cetățeanului ucrainean i s-a întocmit și pentru infracțiunea de complicitatea la fals material în înscrisuri oficiale, deoarece asupra lui a fost găsit un permis de conducere fals.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*