Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Aproape 50 kg de articole pirotehnice ridicate de la un bărbat care le vindea fără drept

Deși majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada Sărbătorilor De Iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuși în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, polițiștii acționează permanent pentru identificarea la timp a celor care nu respectă legislația și pun în pericol sănătatea celor mici.

Și în cursul zilei de vineri, polițiștii au identificat un bărbat care încerca să comercializeze fără respectarea condițiilor legale peste 80 de aricole pirotehnice.

La 11.10.2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava au surprins în flagrant în parcarea unui complex din municipiul Suceava, un localnic de 31 de ani care oferea spre vânzare, fără a fi autorizat, 81 de articole pirotehnice din clase diferite.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.

Totodată, articolele pirotehnice ilegale în greutate de aproximativ 50 kg și o valoare de circa 1.100 lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Conform art. 37 din Legea 126/1995 republicata, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz”.
Persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 si P1 , ce pot fi deţinute si utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.
În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*