La data de 11 octombrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava au identificat un bărbat de 45 de ani, cetățean român cu domiciliul în străinătate, posesor al permisului de armă, ce nu s-a prezentat pentru prelungirea valabilității permisului de armă și nu a depus armele neletale de autoapărare deținute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, întrucât bărbatul nu a depus armele deținute la un armurier autorizat în termenul legal de la expirarea permisului de armă, fiind ridicate și indisponibilizate 2 arme neletale de autoapărare.