Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Polițiștii suceveni acționează cu 50 de autospeciale pe drumurile din județ

Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de carosabil umed. De asemenea, există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia și temperaturile reduse, dar şi posibilitatea unor precipitaţii sub formă de ninsoare ]n zona de munte.

În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

Reamintim faptul că legislația nu prevede și nu impune o dată anume cu privire la necesitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarnă, acest lucru fiind condiționat doar de condițiile de drum.
Pentru siguranța traficului rutier, echipajele de poliție acţionează la această oră cu 50 de autospeciale, precum și cu aparatele radar pentru monitorizarea siguranţei și fluenței traficului rutier pe toate toate segmentele de drum.

Poliţiştii reamintesc câteva sfaturi şi recomandări pentru un trafic rutier în siguranţă.
Nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările poliţiştilor rutieri.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;
Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;
Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;
Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;

Pe vreme de ploaie și lapoviță acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.

Mai trebuie precizat că vremea ploioasă și rece impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic!

Nu în ultimul rând, având în vedere cazuistica înregistrată dar și pericolele generate de acest comportament în trafic, polițiștii avertizează cu privire la atenția pe care trebuie să o manifestăm atunci când conducem vehicule. Alte preocupări atunci când suntem la volan (vorbitul la telefon, accesarea comenzilor radio, realizarea de filmări cu diverse mijloace tehnice, etc.) ne pot distrage atenția, doar și câteva secunde putând fi determinante.

Poliţiştii suceveni urează tuturor participanţilor la trafic drum bun şi fără evenimente rutiere!


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*