Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Berchișești, a murit după ce a luat foc într-un incendiu de vegetație.
Tragedia a avut loc luni, 16 septembrie. Simion B. a fost găsit mort între satele Capu Codrului și Berchișești, în zona celor 4 cruci.
Bărbatul deținea teren în zona unde a fost identificat, acesta avea asupra sa o furcă, probabil pentru a da foc resturilor vegetale de pe terenul său, care a fost însămânțat cu cartofi, însă decesul a intervenit pe terenul vecin.
Trupul neînsuflețit avea arsuri pe aproximativ 70% . Omul avea probleme cardiace și era cunoscut în localitate ca consumator în exces de băuturi alcoolice.