Luni, la Palatul Administrativ, în sala Ștefan cel Mare, a fost premiată performanța. Cei 20 de elevi din județul Suceava, cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaurat, au fost felicitați într-o ceremonie oficială organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, desfășurată în sala „Ștefan cel Mare”.
Elevii au fost primit flori, diplome și recompense financiare din partea Ministerului Educației.
Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, prezent la eveniment, a felicitat elevii ”în călătoria lor spre succes”, subliniind că rezultatele acestora trebuie să motiveze şi să ambiţioneze pe ceilalţi pentru a obţine performanţa.