Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Percheziții la Rădăuți la suspecți de furturi de bijuterii de peste 60.000 de euro

Polițiștii judiciariști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au reușit după activități investigative complexe să probeze activitatea infracțională a mai multor persoane într-o cauză de furt din locuință și să recupereze un prejudiciu de peste 60.000 Euro.

La data de 08.08.2019, în jurul orei 21.34, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de către un bărbat de 46 ani, localnic, cu privire la faptul că persoane neidentificate au pătruns în imobilul său de pe raza municipiului Rădăuți, de unde au sustras mai multe bijuterii.

La faţa locului a fost identificată apelantul, care a declarat faptul că în jurul orei 21.30, în timp ce se afla la domiciliu a constatat faptul că din sertarul unei comode din dormitorul situat la etajul imobilului i-au fost sustrase mai multe bijuterii din platină şi aur cu diamante şi safire.

Cu ocazia cercetării la faţa locului persoana vătămată a indicat în dormitorul de la etajul imobilului o comodă, iar dintr-un sertar al acesteia persoana vătămată reclamă faptul că i-au fost sustrase mai multe inele, brăţări şi lănţişoare din platină, aur alb şi aur galben împodobite cu diamante şi safire.

Nu au fost identificate urme de efracţie la uşile şi geamurile imobilului şi nici urme de scotocire sau răvăşire.

Persoana vătămată a declarat faptul că el şi soţia sa au lipsit de la domiciliu în intervalul orar 14.00 – 21.00. De asemenea, persoana vătămată a declarat faptul că valoarea bijuteriilor sustrase era cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro.

S-a constatat că imobilul nu era prevăzut cu sistem de alarmă sau camere de supraveghere video.
Timp de peste o lună polițiștii judiciariști au desfășurat activități investigative complexe fiind verificate diverse piste de lucru și informații, activitate de probare a infracțiunii fiind îngreunată de lipsa unor documente justificative privind prejudiciul sau a unor indicii clare și particularități privind bijuteriile sustrase.

Au fost utilizate diverse tehnici investigative și s-a cooperat cu structurile de poliție judiciară din județele limitrofe.

Astfel, la 14.09.2019, polițiști din cadrul Poliției municipiului Rădăuți și forțe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliare pe raza municipiului Rădăuți și a comunelor Volovăț și Arbore, precum și a unui număr de 5 mandate de aducere emise de instanță, ocazie cu care au fost identificați și conduși la sediul poliției pentru cercetări, unii dintre autorii furtului.
A fost probată activitatea infracțională a unui bărbat de 28 de ani din comuna Volovăț, a unei femei de 21 de ani din comuna Arbore și a unui bărbat de 24 de ani din municipiul Rădăuți.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au identificat și ridicat bijuterii, sume de bani, telefoane mobile precum și un autoturism utilizat la comiterea faptei.
Femeia de 21 de ani și bărbatul de 24 de ani au fost identificați de polițiști, conduși la sediul poliției pentru audieri și reținuți pentru 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și ulterior instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul de 28 de ani din comuna Volovăț nu a fost depistat de polițiști, față de acesta fiind efectuate demersuri în vederea emiterii mandatului de arestare în lipsă.
Anterior derulării perchezițiilor din 14.09.2019, în cadrul cercetărilor efectuate în aceeași cauză, polițiștii Biroului Investigații Criminale Rădăuți cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Botoșani, au efectuat activități investigativ operative pe raza municipiilor Rădăuți și Botoșani precum și percheziții în municipiul Botoșani, ocazie cu care, au fost identificate mai multe bijuterii dintre cele sustrase cu ocazia comiterii faptei, în valoare totală de circa 40.000 euro, precum și suma de 84.000 lei utilizată la tranzacționarea acestora, aceste bunuri fiind ridicate și predate proprietarilor.
Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep diverse modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-o locuinţă, magazin, depozit ori în circulaţie.
Între calitatea sistemelor de asigurare a protecţiei şi ingenioziotatea hoţilor a fost, dintotdeauna, o acerbă competiţie.
Contrar tuturor evidenţelor, din motive greu de înţeles, mulţi deţinători de valori ignoră cele mai elementare măsuri de autoprotecţie, devenind astfel victime sigure.
Principiile de bază ale amenajării unui sistem de protecţie cuprind aceleaşi elemente, indiferent de perioada istorică în care a fost conceput.
Una din cele mai eficiente metode de protecţie o constituie limitarea posibilităţilor de acces la bunurile de valoare şi prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora de către infractori.

Măsurile luate au rolul de a induce răufăcătorilor sentimentul că şansele de reuşită sunt minime, iar riscul de prindere este maxim, ceea constituie un factor psihologic, ce  poate fi realizat prin:
•    concepţia arhitectonică a clădirii, care trebuie să inducă senzaţia de solid;
•    existenţa barierelor fizice;
•    prezenţa sistemelor moderne de securitate.

Se disting două tipuri de bariere utile protejării bunurilor:
a. fizice, constituite din elemente, în special, mecanice de siguranţă (uşi, încuietori, grilaje, obloane, seifuri, pereţi etc.);
b. „psihice”, care descurajează infractorii sau detectează în faza incipientă o tentativă de pătrundere prin efracţie (sisteme de securitate perimetrală, antiefracţie, control al accesului sau sisteme de supraveg-here şi înregistrare video).

Barierele fizice au rolul de a întârzia cât mai mult pătrunderea sau accesul la valori al infractorilor. Este necesar ca acest timp să fie suficient pentru ca cineva să sesizeze ceea ce se întâmplă şi să anunţe Poliţia. De asemenea, întârzierea necesară pentru depăşirea acestor bariere îi determină pe cei în cauză să renunţe.
„Barierele” psihice au drept scop descurajarea infractorilor, sugerându-le ideea ca acţiunile lor sunt în permanenţă supravegheate şi pot deveni probe în instanţă. Spre deosebire de paza umană un sistem electronic de securitate nu doarme şi nu poate fi corupt sau depăşit cu mijloace uzuale.

O îmbinare judicioasă între barierele fizice şi cele psihice poate genera o protecţie eficientă.
Achiziţionarea unor sisteme de securitate care să corespundă standardelor de securitate nu este un moft, ci o necesitate.

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA LOCUINŢEI

DACĂ LOCUIŢI LA BLOC:
•    montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
•    asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările supli-mentare;
•    asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
•    la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună ilu-minare;
•    instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
•    montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
•    conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora;
•    montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
•    dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă.
Încuietoarea trebuie montata corect, in asa fel încat sa fie imposibil accesul din exterior la suruburile de prindere, iar cilindrul sa fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui.

ÎN PLUS, DACĂ LOCUIŢI LA CASĂ:

Puteţi monta un sistem de:
•    supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
•    protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
•    iluminare cu senzori de mişcare.

Mai mult decât util pentru liniştea familiei dvs poate fi:
•    instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătăţii;
•    interzicerea accesului în locuinţă şi refuzul de a da informaţii despre dvs., bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu se pot legitima;
•    apelarea la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu; utilizarea sistemului de securitate antiefractie care trebuie sa devină un obicei firesc, precum inchiderea uşii;
•    evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare
Nu daţi nicio şansă spărgătorilor!

Noi vă propunem:
•    să apelaţi la serviciile de consultanţă ale firmelor specializate pentru a alege soluţia optimă de protecţie a locuinţei dumneavoastră;
•    proiectarea sistemului de securitate trebuie să fie făcută o dată cu proiectul de arhitectură. Proiec-tarea clădirii trebuie să ia în considerare asigurarea măsurilor de securitate ale acestei;
•    îmbinarea mijloacelor mecanice cu cele electronice, pentru o mai bună protecţie şi siguranţă;
•    achiziţionarea acelor sisteme de închidere/asigurare care cores-pund standardelor de securitate;
•    să alegeţi acele încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor;
•    apelaţi – pentru montarea unui sistem de securitate – la firme licenţiate de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), lista fiind disponibilă pe pagina web;
•    instalarea de sisteme de alarmă şi supraveghere video care să corespundă normelor de securitate;
•    monitorizarea sistemului de alarmă şi intervenţia în caz de efracţie să fie executată numai de firme spe-cializate şi licenţiate de IGPR;

Paza bună trece primejdia rea!

Pentru a aplica acest vechi proverb românesc trebuie să cunoaştem bine ce ne pot garanta sistemele de securitate.

Uşă securizată = interior în siguranţă
Primul mijloc de protecţie a unei clădiri. Pentru aceasta trebuie ca:
•    uşa de acces în locuinţă să fie confecţionată dintr-un material rezistent la solicitări mecanice şi termice;
•    tocul, în zona sistemelor de asigurare, să fie consolidat cu o armătură metalică şi bine ancorat în perete ;
•    balamalele să aibe o bună fixare în toc şi uşă;
•    dispozitivul de limitare a deschide-rii uşii (de ex. lanţul de siguranţă) să fie folosit în permanenţă;
•    uşa să fie prevăzută cu un sistem de închidere securizat, eventual cu închidere în mai multe puncte.

Este important să cunoaşteţi că, pentru înlocuirea unei încuietori defecte sau ale cărei chei aţi pierdut-o, costul este întotdeauna mult mai mic decât valoarea banilor şi bunurilor sustrase în cazul în care acestea sunt „folosite” de către „musafiri nepoftiţi”.

O uşă „solidă”, cu un sistem de închidere securizat, duce la descurajarea infractorilor!

Ponturi pentru derutarea infractorilor
•    când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;
•    în cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenţei etc.;
•    montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate; o sirena de exterior descurajeaza extrem de eficient;
•    achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.

Şi lumea  virtuală este parte din viaţa noastră
•    Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.

Faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele şi fotografiile pe care le postaţi.
•    Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online.
•    Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*