Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Campania de prevenire „10 pentru siguranță” desfășurată la Suceava

În  perioada 7 – 20 septembrie a.c., la nivelul județului Suceava se va desfășura campania de informare și prevenire „10 pentru Siguranță”, de către instituțiile cu competență în domeniu, respectiv: Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Poliția de Frontieră. Campania beneficiază de sprijinul Instituției Prefectului – Județul Suceava și al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Sâmbătă, 7 septembrie 2019, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava și lucrărori din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități de informare și prevenire în zona centrală a municipiului Suceava dar și în zona hypermerket-urilor și în zone rurale din proximitatea municipiului Suceava.
Conform domeniului de competență, fiecare lucrăror al Ministerului Afacerilor Interne le-a explicat copiilor, părinților și bunicilor ce înseamnă să adopți un comportament preventiv care să te ferească de riscuri.

Violența în mediul școlar, consumul de alcool și drog, traficul de persoane, fenomenul de bullying, securitatea împotriva incendiilor siguranța rutieră, au fost câteva dintre subiectele abordate și discutate cu tineri și adulți.
Au fost distribuite peste 300 orare școlare cu mesaje preventive dar și alte ghiduri, stick-ere și materiale de informare.

Campania are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.
În perioada 9 – 20 septembrie, aceste acțiuni de informare și prevenire vor fi concentrate în unitățile de învățământ selecționate (54 de unități de învățământ din mediul rural și urban).
Acțiunile desfășurate în cadrul campaniei vor continua și după data de 20 septembrie de către lucrătorii structurilor specializate pe durata întregului an școlar, iar în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din data de 19 septembrie, organizată de către Instituția Prefectului, vor fi prezentate informările cu privire la desfășurarea acestei campanii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*