Un bărbat de 65 de ani, din comuna Dorna Arini, a fost găsit mort, luni, în pârâul Ortoaia, după ce s-a cinstit la un bar din localitate.
Acesta a mers alături de concubina sa la un bar din satul Ortoaia. El a început să consume alcool, iar femeia a plecat spre casă. Când s-a închis barul, Ioan M. a mers pe jos acasă, dar fiind băut, se deplasa sinuos.
Dimineață, un localnic l-a văzut în pârâu, în fața casei sale, decedat. Cadavrul a fost transportat şi depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, pentru efectuarea autopsiei medico-legale.
Polițiștii au demarat verificări în acest caz.