Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Tânăr ucis cu un briceag. Doi minori trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi minori (în vârstă de 17 ani), din care unul în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de omor, iar al doilea în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

Potrivit procurorilor, în după amiaza zilei de 29.06.2019, după ce în prealabil cei doi inculpaţi minori au consumat o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice (bere şi votcă), au hotărât să se deplaseze din localitatea rurală de domiciliu, în oraşul de care aparţine respectivul sat, cu scopul de a socializa şi a consuma din nou băuturi alcoolice la un local din oraş.

Ajunşi pe terasa localului, cei doi inculpaţi s-au aşezat la o masă şi au comandat câte o bere. La un moment dat, lângă masa acestora s-a aşezat victima, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care se întorcea acasă de la serviciu şi care s-a oprit să bea o bere la localul în cauză.

Primul inculpat i-a cerut victimei un foc, o brichetă, pentru a-şi aprinde o ţigară, victima i-a aruncat ostentativ acestuia bricheta pe masă, lucru care l-a deranjat pe inculpat. Aflat într-o avansată stare de ebrietate, primul inculpat s-a ridicat de la masă şi s-a îndreptat în direcţia victimei, încercând să o lovească, însă a fost oprit şi temperat de către al doilea inculpat.

Nu după mult timp, pentru a evita orice fel de discuţii şi o eventuală altercaţie fizică pe care este evident că nu şi-o dorea, victima s-a ridicat de la masă şi s-a deplasat pe jos în direcţia locuinţei sale.
Primul inculpat a pornit în urmărirea victimei, nu înainte însă de a-i cere celui de-al doilea inculpat cuţitul tip briceag pe care acesta din urmă îl purta asupra sa şi despre care inculpatul avea cunoştinţă.

În momentele imediat următoare, în parcarea situată în imediata apropiere a localului, primul inculpat a ajuns-o din urmă pe victimă, a avut loc un schimb de replici, moment în care victima l-a îndepărtat, împingându-l pe inculpat pentru a-şi asigura scăparea. La faţa locului a apărut şi al doilea inculpat, care a încercat, fără succes, să îi despartă pe cei doi, implicit să-l calmeze pe prietenul său.

Primul inculpat a pornit din nou în urmărirea victimei, a desfăcut cuţitul şi i-a aplicat un număr de şase lovituri în partea superioară a corpului, unele dintre aceste lovituri fiind aplicate „în fugă”, în condiţiile în care victima încerca să scape.

Într-o stare foarte gravă, sângerând abundent, victima s-a deplasat cu greutate până în curtea unui localnic din zonă şi a decedat pe treptele de acces ale locuinţei.

Potrivit raportului de medico-legal de necropsie, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat şocului hemoragic cu hemotorax masiv instalat ca urmare a secţiunii ventriculului stâng, prin plăgi tăiate penetrante transfixiante. Leziunile s-au putut produce prin loviri active cu un corp înţepător tăietor (cuţit). Loviturile au fost aplicate din poziţii diferite: anterioară, laterală stânga şi posterioară.

Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*