Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O șoferiță a încercat să scoată o mașină dintr-o curte și a izbit-o într-un copac

La 23.08.2019, ora 11.15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Suceava s-a prezentat o localnică de 34 de ani, victima unui accident
rutier produs în cursul zilei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 23.08.2019, în jurul orei 09.30, în timp ce conducea autoturismul la ieșirea din curtea unei societăți comerciale, victima a efectuat un viraj la dreapta spre str. Cernăuți, moment în care, din cauza neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de mers și intrat în coliziune cu un copac.

După producerea accidentului, conducătoarea auto s-a deplasat la domiciliu pe motiv că nu a suferit leziuni, însă, în jurul orelor 10.30, întrucât acuza dureri s-a deplasat la spital pentru investigații, fără să necesite internarea.

Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*