Un copil de un an și patru luni a ajuns la spital după ce a băut antigel. Incidentul a avut loc pe 16 august. Copilul se afla împreună cu mama sa, dar într-un moment de neatenție al acesteia, a luat luat o sticlă de antigel pe care a dus-o la gură. Capacul s-a desfăcut, iar micuțul a luat o gură din lichid.
Speriată, femeia a chemat repede o ambulanță, iar copilașul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au efectuat spălături gastrice, iar ulterior cadrele medicale au decis transferarea acestuia la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.