Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marți, într-o intersecție din Rădăuți. Un tânăr de 20 de ani, Ioan Florin P., din Horodnic de Jos, conducea autoturismul marca Fiat, pe str. Daciei, iar când a ajuns la intersecția cu str. Aron Pumnul, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca VW Golf, condus pe drumul prioritar de Maria L., intrând în coliziune cu acesta.
După impact, autoturismul Fiat s-a răsturnat pe cupolă. Atât tânărul de 20 de ani, cât și șoferița au fost răniți ușor. Niciunul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.