Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost prinși sub o căruță încărcată cu lucernă. Pe 26 iulie, un bărbat din comuna Hănțești, a solicitat unor consăteni, de 31 de ani, să îl ajute la strâns fânul.
Cei trei au încărcat căruța cu fânul respectiv, dar pe drum calul s-a speriat și atelajul a fost răsturnat în șanțul lateral al drumului care traversează câmpul.
Vasile G. și Relu I. au fost prinși sub atelajul încărcat cu lucernă, suferind unele leziuni la mâini.
O ambulanță i-a transportat la spital, unde au primit îngrijiri medicale.