Parchetul Militar Iași a preluat ancheta cu privire la moartea bărbatului acuzat de pedofilie și efectuează cercetări vizavi de modul de acțiune al jandarmilor care au intervenit în data de 19 iulie 2019, în localitatea Vatra Dornei.
Menționăm că în ziua de 19 iulie a.c., o patrulă de jandarmerie care asigura măsuri de ordine în zona Parcului Municipal Vatra Dornei cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret, a fost sesizată de o persoană că în apropierea scenei de spectacol, un bărbat a atins-o în mod indecent și repetat pe fiica sa, în vârstă de 12 ani.
Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză și i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identității. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii fiind nevoiți să folosească materialele de intervenție din dotare.
La scurt timp bărbatul și-a pierdut cunoștința iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat si transportat la spitalul din localitate.