Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Pasagerul cu numărul 200.000, din acest an, a fost înregistrat pe Aeroportul Suceava

Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat sâmbătă, 6 Iulie 2019, pasagerul 200.000 din acest an, cu o lună mai devreme față de anul trecut, confirmând astfel trendul ascendent pe care se află.

Dacă în anul 2018, pasagerul cu numărul 200.000 a fost înregistrat în data de 5 august, în acest an pragul de 200.000 a fost atins vineri, 6 Iulie, deci cu o lună mai devreme față de anul trecut.

„La finalul primului semestru numărul de pasageri a crescut cu 19,93% comparativ cu semestrul I 2018, iar până la finele anului în curs estimăm că peste 400.000 de pasageri vor tranzita terminalul Plecări/Sosiri al Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava”, susține președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

La momentul actual, de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava, operează zboruri regulate companiile TAROM și Wizz Air. Compania TAROM operează 13 zboruri pe săptămână, spre București. Compania Wizz Air operează zboruri zilnice spre Londra-Luton, 5 zboruri săptămânale spre Milano-Bergamo, 3 zboruri săptămânale spre Memmingen-München Vest și Roma-Ciampino precum și 2 curse spre Bologna. Pentru aceste curse gradul de încărcare este de peste 90%.

Gradul de încărcare la cursele de vacanță este de peste 80%, situându-se pe trend crescător având în vedere că urmează lunile de vârf ale sezonului turistic de vară.

Pasagerii care aleg zborurile de la Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava provin din județul Suceava dar și din județe limitrofe sau mai îndepărtate cum ar fi Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Bistrița, Mureș și Vrancea. Avem de asemenea pasageri și din afara granițelor, din Ucraina și din Moldova.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*