La data de 02 iulie 2019, în jurul orei 12.55, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată de o femeie din comuna Frătăuții Noi, despre faptul că, un autoturism i-a distrus gardul locuinței, conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice și a plecat de la locul faptei.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DC Frătăuții Noi, partea vătămată și un autoturism care prezenta avarii ca urmare a impactului cu gardul unui imobilul.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 57 de ani, care a recunoscut fapta comisă.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural.