O tragedie rutieră a avut loc, vineri noapte, la Vatra Dornei. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, un bărbat de 44 de ani din comuna Dorna Arini, a surprins și accidentat mortal o localnică de 67 de ani, angajată în traversarea străzii în zona trecerii de pietoni, urmând a se stabili cu exactitate poziționarea victimei pe marcajul pietonal.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă”, precizează IPJ Suceava.