Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO Un sucevean, care se dădea drept avocat, a făcut bani frumoși înșelând mai multe persoane

Un bărbat de 62 de ani, din comuna Sucevița, care se dădea drept avocat, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Timp de aproape un an, Ioan Traian Halip a indus în eroare mai multe persoane prezentându-se ca fiind avocat, întocmind diverse acte procedurale și încasând fără drept sume de bani.

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare ridicând cantități însemnate de înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Întrucât există suspiciunea că bărbatul de 62 de ani a înșelat și alte persoane, polițiștii fac apel către toți cetățenii care au fost abordați de acesta sau au plătit sume de bani să sesizeze aceste fapte pentru tragerea la răspundere și recuperarea prejudiciului.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au fost reunite mai multe dosare penale privind plângeri penale formulate de către mai multe părți vătămate față de un bărbat de 62 de ani din comuna Sucevița, cu privire la faptul că în perioada aprilie 2018 – februarie 2019 au plătit către acesta sume de bani, acestea fiind încasate sub pretextul că bărbatul ar fi avocat și le-ar reprtezenta în diverse cauze.

Astfel, în urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 62 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal constând în aceea că în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, a indus-o în eroare o femeie cu privire la calitatea sa de avocat, asigurând-o pe aceasta că va efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a unei acțiuni de partaj aflată rolul Judecătoriei Rădăuți, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 700 de euro, suma cu care a fost prejudiciată persoana vătămată.

De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de bărbatul de 62 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal constând în aceea că în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, a indus în eroare o altă persoană vătămată cu privire la calitatea sa de avocat, asigurând-o pe aceasta că va efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a acțiunii privind stabilirea domiciliului și a pensiei de întreținere a doi copii minori, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 1000 de lei, suma cu care a fost prejudiciată persoana vătămată.

Totodată s-a procedat la extinederea urmăririi penale cu privire la săvârșirea faptei de exercitare fără drept a unei profesii, faptă prev. și ped. de art. 348 din Codul penal constând în aceea că în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, a exercitat în mod repetat activități specifice profesiei de avocat, respectiv a acordat consultații juridice și a redactat cereri cu caracter juridic ( cerere de chemare în judecată, cerere de ajutor public judicar), pentru toate aceste acte fiind remunerat.

În baza autorizării judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți au fost efectuate două percheziții la sediul central al unei fundații umanitare pe care bărbatul de 62 de ani o administrează în Voievodeasa, comuna Sucevița dar și la punctul de lucru din municipiul Rădăuți, de unde a fost ridicat un volum mare de înscrisuri doveditoare ale conduitei suspectului, precum și un laptop utilizat în cadrul activităților infracționale.

Față de suspectul de 62 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fapte prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal și exercitare fără drept a unei profesii, faptă prev. și ped. de art. 348 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Codul penal pentru stabilirea întregii activități infracționale. Ulterior, față de suspectul de 62 de ani s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu interzicerea părăsirii localității de domiciliu fără acordul procurorului, precum și accesului în sediile instanțelor de judecată de pe raza Curții de Apel Suceava, cu excepția situațiilor în care are de depus cereri ce țin de soluționarea prezentei cauze penale, începând cu expirarea termenului prevăzut în ordonanța de reținere. Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul Serviciului Investigații Criminale pentru identificarea și altor persoane vătămate prin activitățile infracționale ale susnumitului. Polițiștii atrag atenția încă o dată cu privire la relațile lucrative, comerciale sau contractuale pe care le inițiați cu anumite persoane. Solicitați o legitimație de serviciu și efectuați un minim de verificări cu privire la persoanele care vă abordează. Nu plătiți sume de bani fără emiterea unor documente de încasare. Fiți prudenți și nu dați curs unor aferte care par chilipir!”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*