Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Scandal la un priveghi! Doi bărbați au fost reținuți

Un scandal a avut loc la un priveghi de pe raza comunei Dornești, în noaptea de 5 spre 6 iunie. Gheorghe B., de 38 de ani, în timp ce se afla la priveghiul respectiv alături de mai multe persoane, a scos din buzunar portofelul, iar în acel moment Bucur Ștefan-Sergiu, de 30 de ani și Ciorcan Florin-Ionuț, de 24 ani, ambii din comuna Dornești, l-au deposedat de bani, precum și de un lanț din aur ce i-a fost smuls de la gât.
Totul s-a transformat într-o încăierare, iar victimele au fost transportate la Spitalul Rădăuți în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Pe 6 iunie, locuințele celor doi bărbați agresori au fost percheziționate de polițiști. La Bucur Ștefan-Sergiu, nu au fost găsite bunurile furate, dar  la locuința lui Ciorcan Florin-Ionuț, au fost identificate două portofele, despre care acesta a susținut că unul îi aparține și cel de-al doilea îi aparține tatălui său, și o pereche de cercei, despre care a spus că sunt ai mamei sale.

La efectuarea perchezițiilor au participat polițiști din cadrul BIC Rădăuți, BOP, SPR 3 Marginea și Postului de Poliție Dornești, cu sprijinul luptătorilor SAS Suceava.

Cei doi au fost reținuți pentru „lovirea sau alte violențe” și „furt calificat”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*