Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit, în ședință extraordinară, vineri 7 iunie 2019, de la ora 13, principala temă de discuție pe ordinea de zi fiind Prezentarea și supunerea spre aprobare a Raportului de sinteză nr. 3 privind apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcții hidrotehnice și poluărilor accidentale din județul Suceava în perioada 21.05-04.06 2019. Raportul a fost prezentat de directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi.
Potrivit raportului, în perioada menționată, majoritatea pagubelor au fost provocate de creșterea debitelor pe cursurile de apă, scurgeri de pe versanți și blocarea podurilor și podețelor cu aluviuni și material vegetal.
Inundațiile au produs pagube în 36 de unități administrativ teritoriale, cu 79 de localități, valoarea totală a acestora fiind de circa 124 milioane lei. Au fost afectate 5 poduri, 30 de podețe, o punte, 5,48 km de drum județean, 185,837 km drum comunal, 57,61 km de străzi, la care se adaugă 0,538 km apărări de mal, 0,2 km eroziuni, 0,6 km decolmatări.
La acestea se adaugă alte pagube reprezentând efecte negative produse de evenimente hidrometeorologice periculoase, inundațiile provocând eroziuni, colmatări sau deteriorări de orice fel ale cursurilor de apă cadastrate, în zonele în care sunt în pericol locuințe, obiective socio-economice, elemente de infrastructură, inclusiv căi de comunicație rutieră, ferovieră și altele. Astfel, sub acest aspect au fost afectate 15 uat-uri cu 18 localități, valoarea totală a acestor pagube fiind de circa 157 de milioane lei.
În urma intervenției instituțiilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de riscsuri, situația a revenit la
normalitate, fără a fi puse în pericol vieți omenești.
Referitor la podul de pe DN17 A, la km 50, în zona localității Sucevița, unde apa căzută în cantități mari a produs eroziuni, s-a asigurat protecția cu arocamente, se circulă pe o bandă și jumătate și se menține restricția de 7,5 tone și lățimea de 5 metri, restricțiile fiind semnalizate corespunzător.
Pentru evaluarea și inventarierea pagubelor și distrugerilor provocate de creșterile de temperatură, căderi abundente de precipitații și efecte ulterioare, prin ordin de prefect s-au constituit comisii de evaluare a pagubelor, fiind întocmite, până acum, 34 de procese verbale și 2 note de constatare.
Echipele Prefecturii vor efectua în continuare evaluări ale pagubelor produse de inundații în alte localități ale județului, care vor face obiectul unui alt raport de sinteză ce va fi analizat în ședința CJSU de săptămâna viitoare, urmând ca ambele rapoarte să stea la baza inițierii unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru acordarea unor despăgubiri.