Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Doi șoferi băuți reținuți de polițiștii din Marginea și Vicovu de Sus

Polițiștii din Marginea și Vicovu de Sus au fost nevoiți să dispună în cursul serii precedente din nou măsura reținerii față de șoferi care au condus fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, fiind necesară inclusiv folosirea armamentului din dotare.

La 01.06.2019, în jurul orei 19.40, în timp ce acționa pe DN 17A din comuna Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție circa 25 km, pe raza comunelor Marginea, Horodnic de Sus și Voitinel, ocazie cu care, după folosirea somațiilor legale, un agent de poliție a folosit armamentul din dotare, executând 6 focuri în plan vertical, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea.

Astfel, ajuns pe DJ 178F din comuna Voitinel, bărbatul de la volan a acroșat autospeciala de poliție, după care, a oprit, a coborât și a fugit pe un teren viran, fiind urmărit, imobilizat și încătușat de polițiști.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 30 de ani, Remus Vasile Farcaș, din orașul Vicovu de Sus.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „distrugere”, bărbatul de 30 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea unor măsuri preventive.

La 02.06.2019, în jurul orei 00.00, în timp ce patrula pe raza oraşului Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a observat pe strada Calea Cernăuţi din localitate, un autoturism care a tamponat un vehicul parcat, după care, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 35 de ani pe nume Valentin Cornea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, bărbatul de 35 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea unor măsuri preventive.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*