Luni 25 Noiembrie 2024, Actualizat acum 329 zile 12:00 am

Primarul orașului Broșteni, Nicolae Chiriac, suspendat din nou din funcție

Prin hotărârea nr. 464 din 28.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în soluționarea dosarului nr. 545/86/2019, s-a admis recursul declarat de Instituția Prefectului – Județul Suceava, a fost casată Sentința nr. 269 din 01.04.2019 și, în rejudecare, s-a respins cererea de suspendare a Ordinului Prefectului nr. 130/23.05.2018, formulată de domnul Chiriac Nicolae, primar al orașului Broșteni.

Astfel, își produce efectele depline Ordinul Prefectului nr. 130/23.05.2018, prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului domnului Chiriac Nicolae, primar al orașului Broșteni, judeţul Suceava, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, ca urmare a constatării încălcării regimului juridic al conflictelor de interese, conform Raportului de evaluare nr. 48060/G/II/02.12.2014, rămas definitiv prin Decizia nr. 391 din 06.02.2018 pronunțată de ICCJ.

De asemenea, este suspendată de drept Hotărârea consiliului local al orașului Broșteni nr. 16 din 11.04.2019 prin care s-a constatat încetarea, înainte de expirarea duratei normale, a calității de viceprimar al orașului Broșteni ca urmare a demisiei acestuia, pe baza atacării de către Prefect a actului administrativ în fața instanței judecătorești competente, pentru motive de nelegalitate (dosar nr. 1245/86/2019).

În perioada în care mandatul primarului este încetat, atribuțiile acestuia vor fi îndeplinite de viceprimarul orașului Broșteni, jud. Suceava, conform dispozițiilor cuprinse în art. 3 al actului administrativ.

Sursa: comunicat Institutia Prefectului


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. dumitrescu says:

    total fals …am verificat portalul instantei de judecata , respectiv tribunalul suceava si cauza dosarului invocat in articol (dosar nr 1245/86/2010) nici nu ia fost alocat primul termen de judecata , cauza nici macar nu s-a judecat , cel putin asta rezulta din portalul instantei , clar dezinformare !!!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*