Un sucevean de 37 de ani, căutat pentru tentativă de omor, aflat pe lista Most Wanted, a fost prins la Constanța. Este vorba despre Ioan Vizitiu, din orașul Liteni, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare pe 13 septembrie 2017.
Acesta a fugit în Germania, dar pe 30 aprilie 2018 a fost prins. Nu a fost însă extrădat. Oamenii legii au aflat însă că acesta a revenit în țară și lucrează în construcții pe raza municipiului Constanța. Astfel, marți, 23 aprilie 2019, polițiștii l-au prins și l-au trimis sub escortă la Suceava.
Ioan Vizitiu figura urmărit atât la nivel național, cât și internațional. Acesta a rupt-o în bătaie pe soția vărului său.