Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Vezi când vor începe lucrările la noul terminal de pe Aeroportul Suceava!

Lucrările la noul terminal de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” de la Salcea vor începe de pe 6 mai. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a recunoscut că lucrările de extindere a terminalului Aeroportului Suceava ar putea crea disconfort pasagerilor, dar că este nevoie de aceste lucrări pentru creșterea calității serviciilor aerportuare.

Vor începe cu devierea rețelelor de gaz metan și apoi celelalte rețele care trec prin zona unde se va ridica noul terminal, deci au respectat graficul și încercăm să grăbim lucrurile pentru că e perioadă de vară și suntem foarte interesați ca anul viitor pe vremea asta să terminalul nou de la Aeroportul Ștefan cel Mare gata”, a spus președintele CJ Suceava.

Contractul de proiectare și execuție a noului terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Suceava, care va permite creșterea la circa 560.000 de pasageri procesați anual pe acest aeroport cu maxim 340 de pasageri pe oră, a fost semnat anul trecut.

Actualul terminal va fi extins în partea de est va procesa cursele interne și va procesa 86 de pasageri pe oră  Totodată, pentru terminalul de sosiri curse externe, respectiv sala de recuperare bagaje, pe terenul adiacent clădirii, pe latura de nord a acesteia, se va realiza un drum de legătură între platforma de îmbarcare-debarcare aeronave și clădirea proiectată pentru a permite transportul bagajelor de la aeronave către sala de recuperare bagaje de cală.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*