Un accident cu trei răniți a avut loc duminică la amiază, în municipiul Suceava. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Parcului din municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, un tânăr de 20 de ani din comuna Ipoteşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 50 de ani, din județul Iaşi.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto și a unei femeie de 49 de ani, din județul Iași, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, spun polițiștii.