Un copil de doi ani și jumătate a ajuns de urgență la spital, miercuri, după ce a căzut pe scările unei case aflate în construcție.
Nefericitul incident s-a produs în timp ce copilul se afla în grija bunicii sale, din comuna suceveană Hănțești. Mama, din județul Botoșani, și-a lăsat cei doi copii la bunică și s-a întors la Botoșani pentru a merge la serviciu. Copilul se juca cu sora sa în curte, iar bunica a mers în bucătărie, pentru a le face mâncare.
La un moment dat, femeia a auzit plânsetele copilului și a ieșit într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat. Copilul era căzut pe treptele unei case aflate în construcție, amplasată în curtea locuinței. Bunica a sunat la 112 și o ambulanță l-a transportat pe minor la spital, unde a primit îngrijiri medicale, dar rănile sale nu au necesitat internare.