Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, anunță că au fost emise primele decizii privind recalcularea drepturilor de pensie, urmând ca drepturile de pensie recalculate, să fie achitate înainte de Sărbătorile pascale.
Până la această dată au fost emise un număr de 1036 de astfel de decizii ,urmând ca toţi beneficiarii să primească drepturile de pensie rezultate din recalculare.
Pensionarii care au primit deciziile de recalculare, vor primi drepturile de pensie recalculate, de la data de 01.10.2018, până la zi, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare.
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliac,u atrage atenţia asupra faptului că diferenţele reprezentând drepturi restante, vor fi plătite în intervalul 11.04.2019 -15.04.2019, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română S.A, indiferent de modalitatea de încasare lunară a pensiei. Aşadar, chiar şi cei care de obicei primesc drepturile de pensie în cont, vor primi diferenţele de pensie reprezentând recalcularea conform Legii nr.221/2018, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română S.A.
„Folosim acest prilej pentru a informa beneficiarii acestei măsuri că în cazul persoanelor avizate la domiciliu ,sumele reprezentând drepturi restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până la data de 17 aprilie a.c. Recalcularea drepturilor de pensie aflate în plată, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.221/2018, vizează : pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169^1 şi care până la data de 31.12.2015 au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispoziţiilor unor hotărâri judecătoreşti; pensionarii cu drepturi deschise între data de 01.01.2011 şi data intrării în vigoare a Legii nr.221/2018 şi care au desfăşurat un număr determinat de ani în condiţiile speciale prevăzute la art.30 alin.1,litera d,e şi f din Legea nr.263/2010. Data de finalizare a operaţiunii de recalculare, conform legii, este 30.09.2019”, susține Constantin Boliacu.
I-a crescut pensia celui mai bogat pensionar din judeţul Suceava. Suma este colosală