Un copilaș, în vârstă de opt ani, dintr-o familie din comuna Mălini, a ajuns la spital, marți, după ce a căzut cu capul de asfalt.
Băiețelul se juca cu alți copii, iar la un moment dat s-a urcat pe un garaj, dar s-a dezechilibrat și a căzut cu capul pe asfalt.
Imediat, a ajuns la locul respectiv o ambulanță, care l-a transportat la spitalul din Fălticeni. De aici, el a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.