O femeie a avut parte de un șoc, sâmbătă, după ce și-a găsit soțul mort într-o anexă a gospodăriei. Ion M., din satul Măgura, comuna Ulma, s-a spânzurat.
În cursul zilei, bărbatul a plecat de la domiciliu, spunându-i soției sale că merge la un vecin să alimenteze o baterie de la un autoturism proprietate personală, care este parcat în curtea locuinței
acestuia.
Întrucât acesta nu a revenit și nu a răspuns la telefon, soția sa a plecat să-l caute și l-a găsit spânzurat în anexa locuinței unui vecin. Un echipaj SMURD a ajuns la locul respectiv și s-a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.