Săptămâna aceasta au început amenajările la cele 8 locuri de joacă contractate la sfârșitul anului trecut. În cinci dintre acestea s-au montat obiectele de joacă: str. Mesteacănului (între garaje), Aleea Lalelelor (lângă stadionul din George Enescu), str. Mărășești, str. Miron Costin (în spatele Oficiului Poștal), str. Samoil Isopescu.
Celelalte 3 locuri de joacă, situate în cartierul Burdujeni, vor fi finalizate în următoarea săptămână.
Tot săptămâna viitoare vor începe lucrările de cauciucare a suprafeței de contact la toate cele 8 locuri de joacă.
„Am monitorizat îndeaproape desfășurarea lucrărilor pentru a mă asigura de calitatea execuției lor, încât prichindeii să se poată bucura de aceste spații în deplină siguranță”, a precizat viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache.