Jandarmeria Română sărbătoreşte miercuri, 3 aprilie 2019, 169 de ani de când domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a semnat Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.
Activitățile organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni cu acest prilej au debutat cu „Ziua Veteranilor Unităţii”, manifestare desfășurată în ziua de 26 martie și la care au participat cadre militare în rezervă, veterani jandarmi ai celor două instituții.
În perioada 24-28 martie a avut loc competiţia sportivă „Cupa Jandarmeriei”, în cadrul căreia jandarmii și elevii jandarmi au participat la concursuri de atletism, tir, parcurgerea unor trasee aplicative, şah şi tenis de masă. În aceeași perioadă, lucrători din structurilor operative au desfășurat, în mai multe instituții de învățământ din județ, activități preventiv-educative în cadrul cărora au fost prezentate elevilor aspecte de interes privind prevenirea delicvenței juvenile și oferta educațională a Jandarmeriei Române.
Duminică, 31 martie a.c., începând cu ora 12.00, Ziua Jandarmeriei va fi sărbătorită pe platoul centrului comercial Iulius Mall Suceava, unde vor fi prezentate un moment de dresaj cu câinii de serviciu, tehnica din dotarea structurilor de intervenţie, precum și informaţii necesare cu privire la urmarea unei cariere militare în instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române.
Seria manifestărilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române se va încheia miercuri, 3 aprilie a.c., la Muzeul de Istorie din Suceava cu un simpozion privind istoricul instituției și o expoziție în cadrul căreia vor fi prezentate obiecte descoperite în județul Suceava, în locurile în care s-au desfășurat luptele din cele două războaie mondiale.