În data de 24 martie a.c., în jurul orei 3.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Punctului de Frontieră Siret au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, care a traversat frontiera din Ucraina în România.
Imediat, s-a procedat la monitorizarea traseului și s-a informat Sectorul PF Dorohoi – ITPF Iași, care se afla pe direcția de deplasare a aparatului de zbor, iar la scurt timp colegii noștri ne-au informat că au descoperit pe raza localității Bălinești, jud. Suceava, 8 colete cu țigări.
În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 3.950 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 47.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.