Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Falși medici acuzaţi că scot dinţi şi pun plombe în satele Bucovinei. Colegiul Medicilor Stomatologi a sesizat Poliţia

Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Suceava, Gabriel Gospodaru, a declarat că are semnale foarte clare că cetăţeni ucraineni, care pretind că sunt medici, practică medicină în mod ilegal pe raza judeţului, mai ales în satele de la graniţa cu Ucraina. Gospodaru a spus că medicii falşi se duc în gospodăriile oamenilor şi, la cerere, fac inclusiv extracţii dentare sau pun plombe.  Preşedintele Colegiului a explicat că aceste operaţiuni medicale se fac doar de către personal medical specializat şi doar în cabinete acreditate, scrie Adevarul.

În caz contrar, pacienţii se expun la nişte riscuri uriaşe de îmbolnăvire.  „Pot să ia hepatite de tip B şi C sau HIV. Sau pot să facă fel de fel de infecţii, care sunt tot mai greu de tratat pentru că microbii au rezistenţă la antibiorice”, a precizat Gospodaru. El a spus că unii suceveni care locuiesc în medicul rural aleg să îşi lase dinţii pe mâna medicilor falşi pentru a economisi nişte bani. Gabriel Gospodaru a precizat că a luat legătura cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava pentru a demara o anchetă în acet caz. Contactaţi telefonic primarii de la Cârlibaba, Frătăuţii Vechi şi Vicovu de Sus ne-au spus că nu au astfel de situaţii în comunele lor. Informaţia nu a fost confirmată nici pe locuitori ai comunei Izvoarele Sucevei, care se află exact la graniţa cu Ucraina.

Citeste mai mult: adev.ro/pokhoz


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*