Un terorist care a ucis 49 de oameni în Noua Zeelandă a fost în pelerinaj în Bucovina. Brenton Harrison Tarrant, un cetăţean australian în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat sâmbătă de crimă, într-o primă apariţie în faţa instanţei, deşi este posibil să i se aducă şi alte acuzaţii. Cel puţin 49 de persoane au murit şi peste 20 au fost rănite, în atacul terorist de la cele două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, acesta fiind cel mai grav atac armat din istoria ţării.
El a transmis live, pe internet, atacul produs în două moschei. Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor. Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo.
Tot pe Facebook, acesta s-a pozat în cursul anului 2018 în România, unde a vizitat, printre altele, Mănăstirea Voroneț.
El a scris că a ales Noua Zeelandă pentru a le arăta musulmanilor că nu mai sunt în siguranţă nicăieri.