Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au declanșat, sâmbătă, 09 martie a.c., o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.30, un echipaj al poliției de frontieră a identificat pe raza localității Straja, un autoturism marca Mitsubishi Shogun, despre care existau suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană.
Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de către polițiști și a continuat deplasarea în mare viteză, fapt pentru care s-a folosit armamentul din dotare fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Deoarece nici de această dată, șoferul nu a oprit, poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea autoturismului, iar la scurt timp acesta a fost găsit abandonat, în interiorul acestuia putând fi observate mai multe colete cu țigări.
În urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 18.950 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 221.700 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 5.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei.
În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.