În ultimele 7 zile (3-9 martie a.c.), pompierii militari suceveni au intervenit la 42 de incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață totală de peste 60 de hectare, din întreg județul Suceava (în peste 30 de localități, iar în unele dintre ele, de mai multe ori), și care au pus la grea încercare forțele de intervenție, atât cele profesioniste, cât și cele din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
După ce marți (5 martie), o gospodărie (casă și anexă) a fost mistuită de flăcări, în urma unui foc deschis pentru arderea resturilor vegetale din grădină, vineri (8 martie), un bătrân de 70 de ani a suferit arsuri grave pe un picior, în încercarea de a stinge incendiul pe care l-a provocat, pentru arderea vegetației uscate. Favorizate de vântul puternic, flăcările au scăpat de sub control, cuprinzând și terenurile a doi proprietari învecinați, la unul dintre aceștia afectând o plantație de salcâmi pe o suprafață de 2.400 mp.
Victima a fost preluată de către un echipaj al pompierilor SMURD, iar după ce i s-a acordat primul ajutor medical, a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe Fălticeni, pentru investigații suplimentare.
Tot vineri, s-au înregistrat și cele mai multe incendii de vegetație uscată, respectiv 15 în mai puțin de 12 ore. Cele mai mari, ca suprafețe afectate, au fost în localitățile Soloneț 15 ha și Pătrăuți, unde a ars vegetația uscată dintr-o livadă, pe o suprafață de aproximativ 10 ha. De asemenea (tot vineri), pompierii militari suceveni au intervenit în satul Brădățel, unde au stins un incendiu care a mistuit un adăpost de animale pe o suprafață de 60 mp, focul propagându-se la construcție de la vegetația uscată aprinsă în apropiere.
Sâmbătă (9 martie) echipaje ale pompierilor militari suceveni s-au deplasat din nou în sprijinul celor de la ISU Botoșani, care s-au confruntat și ei în această săptămână cu foarte multe incendii de vegetație uscată.
Toate aceste incendii s-au soldat cu pierderi materiale, dar, din păcate, și cu rănirea unui om. Pentru stingerea lor s-au depus eforturi supraomenești, misiunile fiind îngreunate de vântul puternic care a favorizat dezvoltarea și propagarea flăcărilor, pompierii salvând zeci de gospodării, plantații de arbori, dar și fonduri forestiere, care au fost puse în pericol prin arderile necontrolate.
Până în prezent, inspectorii de specialitate ai pompierilor militari suceveni au aplicat, în total, 12 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2.500 lei fiecare, celor care au provocat astfel de incendii. Cu siguranță, misiunile inspectorilor vor continua, urmând ca după identificarea și a altor autori de incendii, aceștia să fie sancționați conform legislației în vigoare.
Iată avertismentele pompierilor:
Deoarece legislaţia interzice arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fie fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice (vânt puternic).
Subliniem că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.
Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Nu în ultimul rând, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.