În anul 2018, la nivelul județului Suceava, instanțele au emis 108 ordine de protecție. De asemenea, începând cu 28 decembrie 2018, în baza modificărilor legislative, polițiștii pot emite pe loc ordine provizorii de protecție.
De la începutul anului, polițiștii au emis peste 30 de ordine provizorii de protecție.
„De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta. Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2019”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.