Un bărbat de 51 de ani a urcat beat la volanul unei mașini și a ajuns cu ea în șanț. Sâmbătă, ora 10.00, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Siminicea un autoturism a intrat într-un șanț, iar conducătorul auto pare sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat pe strada Jalob, din comuna Siminicea un autoturism ce prezenta avarii ca urmare a impactului cu un podeț și în apropiere pe conducătorul auto, un localnic de 51 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere, însă necorespunzător categoriei din care face parte autoturismul condus.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural, potrivit IPJ Suceava.