Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a lansat luni, 18 februarie, competiţia pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2019.
Pentru premiul pentru asistentul social din domeniul protecției copilului a fost nominalizat Vasile Cruț, din Suceava.
Potrivit regulamentului, în perioada 18-25 februarie 2019, toți cei nominalizați pot fi votați accesând site-ul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, direct la secțiunea Vot 2019, la adresa: http://poll.cnasr.ro.
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a, va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Ateneului Român, unde vor fi înmânate și premiile câștigătorilor. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala este evenimentul în care asistenţi sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti, sărbătoresc realizările profesiei pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare. Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit Gala încă de la prima ediţie, Andreea Marin – ambasadorul excelenţei în Asistenţă socială, iar organizatorii pregătesc un spectacol de excepţie.