Clinica ce oferă servicii de mărire a buzelor și ștergerea ridurilor, într-un salon din Suceava, susține că este recomandată de Bianca Drăgușanu. Mai mult, Drăgușanu apare chiar pe afișele de promovare. Vă reamintim că Poliția a fost sesizată de Colegiul Medicilor din Suceava cu privire la campania de publicitate pe care o desfăşoară Clinica Swiss- EstetiX din Bucureşti, în mediul on-line.
Salonul Beauty Boutique din Suceava arată pe pagina de Facebook că aici au loc intervenții estetice pentru mărirea buzelor, ștergerea ridurilor sau chiar „terapia vampir”.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava, dr. Sorin Hâncu, a declarat, sâmbătă seara, la Antena3, că a sesizat Poliţia pentru a ancheta aceste fapte pe care le consideră „complet ilegale”.
„Am sesizat Poliţia care este în măsură să ancheteze astfel de practici complet ilegale. Nu avem niciun nume, dar trebuia să se înregistreze ca şi clinică, unitate medicală privată şi locaţia unde îşi desfăşoară activitatea, dar nu avem nimic de acest fel. Ei spun pe internet că sunt clinica numărul 1 în estetică din Bucureşti, nu avem un nume, nimic. Am auzit ca se desfăşoară (activitatea medicală – n.r.) într-un coafor. Noi nu avem treabă, asta anchetează Poliţia. Noi vrem numai să fie în deplină legalitate, pentru ca astfel de practici, în spaţii complet necorespunzătoare pot fi un real pericol pentru sănătate. Se pot transmite boli foarte grave, cum este SIDA, hepatita C sau infecţii, ori Colegiul Medicilor are această obligaţie, de a veghea la buna desfăşurare a actului medical, atât în privinţa medicilor, cât şi a locaţiilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea”, a declarat dr. Hâncu.
Potrivit acestuia, este posibil ca astfel de intervenţii să mai fi avut loc, însă acest lucru nu a fost cunoscut până acum de reprezentanţii Colegiului Medicilor.
? Clinica *Nr1. de estetică din București "Swiss EstetiX" revine la Suceava!Beneficiază de serviciile noastre la tine…
Publiée par Beauty Boutique sur Mardi 4 décembre 2018