Un accident neobișnuit a avut loc la data de 15 februarie în municipiul Suceava. În timp ce conducea autoturismul pe str. Celulozei din municipiul Suceava, un localnic de 47 de ani a ajuns din urmă un bărbat de 58 de ani din aceeași localitate, ce se deplasa în calitate de pieton pe trotuar și care, s-a dezechilibrat și s-a lovit de autoturism, după care a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Datorită stării avansate de ebrietate în care se afla, victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.