Fostul prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Aurel Burciu, a fost achitat, vineri, în dosarul de corupție în care a fost judecat.
În 2016, acesta a fost condamnat de Judecătoria Suceava la doi ani de închisoare cu suspendare, dar Curtea de Apel Suceava a admis „apelul declarat de inculpatul Burciu Aurel împotriva sentinţei penale nr. 116 din data de 21.04.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 10551/314/2012” și „achită pe inculpatul Burciu Aurel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
El a fost trimis în judecată după ce DNA a descoperit că 312 persoane ar fi frecventat cursurile și seminariile desfășurate în cadrul unui proiect european angajat de Aurel Burciu, dar numai pe hârtie. Prin participanții fictivi de la cursuri s-ar fi obținut ilegal 53.511,53 euro provenind din fonduri europene.