Învățământul sucevean este în doliu după ce un apreciat profesor s-a stins din viață după o grea suferință. Este vorba despre profesorul Călin Oanea.
Acesta a fost director al Liceului de Informatică Suceava.
„Știam despre prof. Călin Oanea că este bolnav, că suferă, suferință pe care i-am citit-o pe chip atunci când l-am vizitat și despre care mi-a vorbit colegii noștri și cunoștințele comune. Dar am sperat că lucrurile se vor îndrepta. Din nefericire am sperat zadarnic. Viața lui Călin a luat sfârșit. L-am cunoscut pe Călin in primăvara anului 1992, la o inspecție de grad didactic I, eu in calitate de director adjunct al Grupului Școlar Nr. 1 din Suceava, iar el de director al Liceului de Informatică Suceava. Atunci am pus temelia unei relații de prietenie, bazată pe respect, care a dăinuit peste ani. Ne-am reîntâlnit în anul 1998, atunci când două licee au fuzionat( Liceul Sanitar și Liceul de Informatică) punând bazele unei noi unități școlare, puternice care se plia pe realitățile momentului și care avea să se numească mai târziu, Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret “ Suceava. Stăteam in curtea liceului , împreună și admiram nestingheriţi frumuseţea locului, unde avea să funcționeze noua școală, care se împletea armonios cu visurile noastre care între timp au devenit și realitate. Ca director și profesor, am fost impresionat de seriozitatea cu care îşi organiza timpul pus în slujba tinerilor dornici de cunoaştere. Lucra până la epuizare. Aceasta era Crezul lui, pe care il slujea cu toată dăruirea unui OM dedicat profesiei. Domnului profesor îi Cunoșteam aplecarea spre matematică, dar nu mă gândeam că pune o asemenea pasiune. Ceea ce m-a impresionat la el a fost modul nobil de a fi in cancelarie, la catedră, în relațiile cu elevii și părinții acestora și nu in ultimul rând cu colegii. În societate, a fost o persoană de o probitate morală şi intelectuală de necontestat. Avea abilităţi de comunicare mimico- gestuale știute de toți elevii și profesorii școlii, devenite proverbiale, cu un deosebit simţ analitic şi sintetic în relaţie cu partenerii de dialog, dar mai ales tolerant cu “ puișorii“( așa își alinta elevii). Ardea pentru ei cum ard lumânările de ceară curată din noaptea de Înviere”, a precizat senatorul Virginel Iordache.
Ca profesor Călin Oanea a participat la diferite conferinţe naţionale, a publicat articole de matematică în reviste de specialitate, a promovat performanța școlară prin obținerea de premii şi menţiuni la nivel naţional.
Nu cumva Iordache a fost cel care l a dat jos și l a înlocuit pe Oanea? Asa e în învățământ după ce te sapă și cedezi, apoi numai vorbe bune.!!!