Un carambol cu un autobuz și trei autoturisme a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Suceava.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe str. Mărăști din municipiul Suceava, un localnic de 23 de ani a frânat brusc și a virat spre stânga pentru a evita impactul cu un autoturism care circula în fața sa, moment în care, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autobuzul condus de un bărbat de 33 de ani din județul Botoșani, după care, a fost proiectat în alte două vehicule parcate.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unui localnic de 21 de ani, pasager în autoturism, care a declarat faptul că nu dorește să fie consultat de un medic deoarece leziunile suferite sunt minore.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.