Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare care ne amintește de momentul în care Hristos este adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria și de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii.
În Templu este întâmpinat de Simeon și de Ana. După legea iudaică, la 40 de zile de la nașterea pruncului de parte bărbătească, mama acestuia trebuia să meargă la Templu că să-l închine lui Dumnezeu, cu gândul că din acesta se poate ridica Mesia. Tot în această zi avea loc și curățirea mamei, care se făcea prin aducere de jertfă a unui miel ca ardere-de-tot și a unui porumbel ca jertfă pentru păcat, în cazul familiilor bogate sau a doi porumbei – unul pentru ardere-de-tot și altul jertfă pentru păcat, în cazul celor săraci.
În această zi de sărbătoare, copiii erau unși cu grăsime de urs. Potrivit tradiției, prin acest obicei se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Întâmpinarea Domnului mai este numită și Stretenie. Se spune despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine, conform traditii-superstitii.ro.
În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate. Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează. Printre acestea se numără: Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura; Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna; Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi; Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare; În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada, etc.
Sursa: Libertatea.ro