Autoritățile au deschis mai multe anchete după ce s-a descoperit lapte infestat cu larve la o școală din localitatea Rodna, în județul Bistrița-Năsăud.
Baxul cu cele 21 de cutii de lapte infestat a fost recepționat miercuri de angajații unității școlare. Acesta a fost distribuit de o firmă din Suceava, dar este produs de o companie din Alba.
Anchetele au fost deschise de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud și Direcția de Sănătate Publică (DSV) Bistrița Năsăud. Din fericire, laptele nu a fost consumat de elevi, cadrele didactice sesizând rapid problema. Astfel, laptele a fost retras de la consum.
„Laptele este distribuit de o companie din Suceava însă este produs de o companie din Alba. Din primele date rezultă că în baxul în care au fost cutiile cu lapte s-a spart o cutie și în locul în care laptele s-a vărsat s-au găsit larve. Nu știm dacă este vorba de larve vii sau moarte. Trebuie să vedem unde s-a produs infestarea – la nivel de fabrică sau la nivel de depozitare. Avem nevoie de o serie de informații foarte concrete: când a ajuns laptele, care au fost condițiile de păstrare (…)”, a precizat directorul DSVSA Bistrița Năsăud, Ioan Bogolin, potrivit Mediafax.
Bogolin mai arată că se vor face mai multe verificări la Suceava, cât și la Alba pentru a vedea ce s-a întâmplat. „(…) Larvele respective erau pe ambalaje, nu în lapte. Îmi este destul de greu să cred că larvele respective s-ar fi putut produce în spațiul de depozitare din școală, pentru că este destul de rece. Nici nu pot face afirmația că au venit de la fabrică așa, în bax, dar facem verificări. Din cutia respectivă nu s-a dat deloc lapte elevilor”, a mai adăugat Bogolin.
Sursa: Mediafax